ALPHAVILLE este o formație germană de synthpop, fondată în 1982, ce a cunoscut succesul la mijlocul anilor ‘80, odată cu single-ul de debut “Big in Japan”. În toamna aceluiași an, a apărut și primul lor album, “Forever Young”. După numeroase turnee și alte două albume scoase pe piață în 1986 și 1989, trupa decide să ia o pauză, însă revine pe scenă și în studio în 1994. Printre cele mai îndrăgite melodii ALPHAVILLE se numără “Forever Young”, “Sounds Like A Melody” și “Dance With Me”.