date

Ricchi E Poveri

 

Ricchi e Poveri este o formație italiană devenită faimoasă în întreaga Europă odată cu melodia Sará perché ti amo, interpretată pentru prima dată la festivalul de la Sanremo, în 1981, și devenită hit în scurt timp.

Ulterior, muzicienii au dominat topurile muzicale din Belgia, Franţa, Austria, Germania şi Spania. În acei ani, trupa a deținut și recordul de cel mai vândut single al anului în Italia, cu peste 7 milioane de exemplare. Ricchi e Poveri sunt autori a zeci de hituri care au încântat un întreg continent, precum Sará perché ti amo, Mamma Maria, Acapulco, Voulez-vous danser, Dimmi quando, Che sara, Cocco bello Africa.

În cei peste 50 de ani de carieră, artiștii au lansat 19 albume de studio şi au vândut peste 20 de milioane de discuri. În ultimii ani, trupa a susținut concerte de succes în țări precum Italia, Slovenia, Malta sau Rusia, în fața a sute de mii de fani.

Mai multe informații despre Ricchi e Poveri puteți afla de pe siteul oficial al formației, www.ricchiepoveri.com.